Înger cu aripi străvechi

Dormeam frumos, trezită din somn.

Am căscat clipind alene,

din gene.

Oftam uşurată că a fost doar un vis.

O întâmplare ciudată,

întâmplată

la poarta realităţii.

Priveam lumea şi nu simţeam nimic.

nu vedeam florile cum curg,

nu auzeam Soarele cum cântă,

în amurg.

Nu simţeam mângâierea vântului,

nu ajungeam la mirosul ierbii,

al pământului,

de după ploaie.

Nu gustam aroma nisipului de mare.

Iar stelele, ah, stelele,

luna, apusurile, răsăriturile

erau pierdute printre blocuri.

Nu le ştiam adresele,

nu le ghiceam tertipurile.

Dormeam frumos, trezită din vis.

Atunci, în momentul în care

mori pentru a trăi.

Un înger de lumină a venit la geamul meu,

si, după lungi rătăciri la adrese abandonate,

m-a mângâiat cu aripa lui cu pene lipsă

şi m-a spus:

E timpul să te trezeşti

din visul de după somn.

E timpul să trăieşti.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *