Rishikesh. Impresii.

  • SIM2501-copy

Octombrie 2015

Când cobori din Himalaya India te izbește cu căldura nădușitoare și amestecul de mirosuri. După câteva luni petrecute în munți orice oraș indian, oricât de mic ar fi pare supra-aglomerat. Mă dezmeticesc greu, ca dintr-un vis prelungit în mijlocul unei mulțimi colorate, care se îndreaptă cu clinchete de clopoței spre Gangaji. Femeile mă privesc pe furiș, ascunse sub voalurile sariurilor, mergând agale, acompaniate de clinchetele brățărilor pe care le poartă țanțos pe glezne. E cald și umezeala e ingrozitoare. Când reușesc să ies din mulțime și să mă apropii de Gange simt răcoarea munților din care curge în viteză, mare, multă, plină de verdele junglei inaccesibile. Gangaji e hipnotizantă. După ce o privești un minut cum curge învolburată e imposibil să te mai gândești la altceva. Mintea ți se golește, gândurile tac. Gangaji ia în curgerea ei tot ce nu e necesar. Ia toate grijile. Ar fi multe de spus despre Gangaji. Poți alege să vezi doar un râu, o apă curgătoare, sau poți să îți unești mâinile în dreptul pieptului și să te lași binecuvântat de această zeiță minunată, mama blândă care spală toate păcatele și impuritățile.

Pentru indieni Rishikesh e un loc sacru, un loc în care spiritualitatea a luat formă fizică. E locul în care a meditat Shiva, unde a trait Parvati, e locul în care poți atinge iluminarea, în care toți marii lideri spirituali ai lumii au venit pentru a fi binecuvântați de curgerea verde a zeiței.

Jungla de lângă Rishikesh e plină de peșteri care au fost la un moment dat ocupate de sanyasini, cei care au renunțat la bunurile materiale și s-au retras din societate, dedicându-se învățăturilor spirituale. Rishikesh e plin de sadhus, majoritatea falși, cerșetori care îmbracă dhoti-ul portocaliu și își petrec zilele lenevind și fumând hașis, știind că în Rishikesh nimeni nu moare de foame. Fiind un loc sacru, pelerinii oferă bani și mâncare pentru sadhus, chiar dacă mare parte din ei sunt farseori. Pe lângă sadhus și pelerinii care vin pentru a se îmbăia în apa sfântă, restul sunt turiști care umplu școlile de yoga, școli care te fac instructor calificat în doar două săptămâni, în schimbul unei sume generoase de bani. Îi recunoști după hainele largi și colorate cu aer hipiot, după zâmbetul “iluminat” pe care îl afișează, după discuțiile care duc mereu spre căutarea absolutului. Yoga e un business aici, școlile apar ca ciupercile după ploaie, fiecare oferind iluminare la pachet. Alcoolul e interzis în Rishikesh, însă turiștii compensează prin fumat. Prin cafenele fumul de hașiș e ventilat de curenții care vin dinspre Ganga. Majoritatea turiștilor pozează în excentrici într-un fel sau altul și sunt atât de mulți, încât oamenii simpli de pe stradă par adevărații excentrici.

E cam imposibil să ai o secundă de liniște, cu tine însuți. Mereu se găsește cineva care să se bage în seamă. Auzi fără să le fi cerut cele mai nebune povești de viață, filosofii, propuneri. Ești invitat la cele mai trăsnite discuții, la meditații transcendentale sau practici tantrice. Momentul tău de singurătate se transformă în discuții aprinse, în dezbateri sterile prelungite la un chai. Ești întrebat cu ce scop ai venit în India, dacă ești în căutarea libertății absolute, dacă Gangaji ți-a vorbit, dacă ai înțeles ceva din țara misterelor. Întâlnești oameni și oameni. Unii sunt insistenți și enervanți. Ca un făcut, dai peste ei mai mereu. Nu mai scapi de ei. Într-o săptămână cunoști jumate de oraș, ai fost la toate concertele și sesiunile de improvizație muzicală, știi toate școlile de yoga. După un timp îi recunoști dintr-o privire pe cei care încearcă să te agațe, pe cei care încearcă să îți vândă ceva și pe cei care pur si simplu nu vor nimic.

Rishikesh nu e numai orașul celor care vin pentru templele sacre și pentru energia mamei Ganga. E și un centru al pierduților, al celor care caută mereu ceva fără să găsească, al spiritualității de cafenea. Rishikesh nu mai e ce a fost, spun cei bătrâni. Dintr-un loc al meditației și regăsirii de sine în liniște și armonie a devenit o promisiune a absolutului înconjurată de cafenele în care poți lua o pauză de la căutarea absolutului. Rishikesh moare cu fiecare sezon, cu fiecare hotel construit cu vedere spre Ganga, cu fiecare cafenea de profil.

Cu toată sufocarea în care se scufundă, energia acestui loc are încă ceva deosebit de celelalte orașe indiene, ceva scos din legende, care te vrăjește mai devreme sau mai târziu. Rishikesh nu e pentru toată lumea. Mulți fug mâncând pământul, alții trec pe aici ca gâsca prin apă, puțini se conectează cu Gangele, iar cei foarte speciali învață ceva din întâlnirea cu zeița verde. Majoritatea se întorc.

În Rishikesh animalele dețin puterea. Vezi triburi de maimuțe pândind restaurantele, atacând turiștii pentru a le fura mâncarea, vezi câini care umblă în haite, iar nu foarte departe de oraș dai peste elefanți și tigri care ucid din când în când oameni. Străzile sunt ticsite cu vaci care împung ocazional, se asează în mijlocul drumului și nu se mișcă de acolo de nici un fel. În urmă cu câteva zeci de ani era interzis să ucizi în Rishikesh. Oamenii nu se atingeau nici de o furnică. Rishikesh e încă un loc strict vegetarian. În trecut ouăle și laptele erau interzise de asemenea. Odată cu modernizarea regulile s-au mai relaxat. Aici a fost întotdeauna o conviețuire pașnică între om și regnul animal, un compromis sacru. În ultima vreme animalele au devenit frustrate, atacă oamenii, crează probleme.

Într-un fel sau altul însă, totul se reglează de la sine și fiecare își găsește o cale de supraviețuire. Așa e în India. Lipsurile au învățat oamenii să fie creativi, să se descurce cu ce au.

Decembrie 2015

Merg pe străzile pustii în apusul rece. Bate vântul și oamenii își strâng mai tare pe ei șalurile de lână, eșarfele. E iarnă în Rishikesh. M-am întors după exact două luni, la chemarea Gangelui. Lăsasem treburi nerezolvate aici. Sunt doar câțiva oameni pe stradă, magazinele sunt liniștite, cafenelele goale. Un grup de americani veniți pentru yoga sparg liniștea străzilor. Rishikesh respiră.

Acum activitatea se întâmplă pe străzile mici care duc sus pe deal, spre casele localnicilor. Unii construiesc ziduri, alții văruiesc, spală haine, râd, trebăluiesc. Seara se adună în jurul unui foc improvizat pe acoperișul plat al unei case. Se fumează hașiș și se spun glume. Cei mai boemi dintre ei încearcă un zdrăngănit din chitară. Acum, iarna, în liniștea vântului poți avea timpul pe care îl voiai cu tine însuți. Gangele e de un verde smarald, mai verde ca niciodată, curgerea îi e mai lentă, mai meditativă. Ziua Soarele arde din răsputeri. Îi simți focul ca o binecuvântare pe piele, prin păr, în ochi. Cu atât mai mult cu cât la umbră frigul îți intră în oase. Aici lucrurile se întâmplă după curgerea Soarelui. Orașul se trezește cu noaptea în cap, râde în timpul zilei și se întâmplă în șoapă după apus.

Iarna și melancoliile ei… Dimineața și seara e un vânt teribil, care te pătrunde până în oase, până în rădăcinile ființei și te dezmorțește. În timpul zilei vezi oameni lenevind pe acoperiș, pe malul apei, pe marginea străzii. De multe ori nu este electricitate în timpul zilei, deci nu funcționează nici internetul, iar casele nu au sisteme de încălzire, așa că oamenii își petrec zilele afară, la Soare, cu prietenii, trebăluind în jurul casei. E o viață dulce de sat, în care timpul trece lent. O viață nederanjată de lucrurile mărunte. Timpul, fenomenele naturii, dinamica socială, toate au altă curgere în Rishikesh, iarna. Nu am brad de Crăciun, dar am multe luminițe atârnate prin copaci, prin restaurant și în sufletele oamenilor din jur. Zâmbesc și primesc înapoi zâmbetul verde al Gangelui.Rishikesh India Rishikesh India Rishikesh India Rishikesh India Rishikesh India Rishikesh India Beatles Ashram Rishikesh India Beatles Ashram Rishikesh India Beatles Ashram Rishikesh India Beatles Ashram Rishikesh India Beatles Ashram Rishikesh India

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *